Mihai Eminescu

Dog Red · Trimis: 15/01/2007 14:55 Titlul subiectului: Mihai Eminescu

(1850 - 1889)

Dog Red · Trimis: 15/01/2007 14:56 Titlul subiectului: Viaþa ºi activitatea literarã

Viaþa ºi activitatea literarã

Mihai Eminescu s-a nãscut la Botoºani la 15 ianuarie 1850. Este al ºaptelea dintre cei unsprezece copii ai cãminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de þãrani români din nordul Moldovei, ºi al Ralucãi Eminovici, nãscutã in Juraºcu, fiicã de stolnic din Joldeºti.

Îºi petrece copilãria la Botoºani ºi Ipoteºti, în casa pãrinteascã ºi prin împrejurimi, într-o totalã libertate de miºcare ºi de atingere cu oamenii ºi cu natura, stare evocatã cu adâncã nostalgie în poezia de mai târziu (Fiind bãiet… sau O, rãmâi).

Între 1858 ºi 1866, urmeazã cu intermitenþe ºcoala la Cernãuþi. Terminã clasa a IV-a clasificat al 5-lea din 82 de elevi, dupã care face douã clase de gimnaziu. Pãrãseºte ºcoala în 1863, revine ca „privatist” în 1865 ºi pleacã din nou în 1866. Între timp, e angajat ca funcþionar la diferite instituþii din Botoºani (la tribunal ºi primãrie) sau pribegeºte cu trupa Tardini-Vlãdicescu.

1866 este anul primelor manifestãri literare ale lui Eminescu. În ianuarie moare profesorul de limba românã Aron Pumnul elevii scot o broºurã, Lãcrãmioarele învãþãceilor gimnaziºti, în care apare ºi poezia La mormântul lui Aron Pumnul semnatã de M. Eminoviciu. La 25 februarie/9 martie (stil nou) debuteazã în revista Familia, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia De-aº avea. Iosif Vulcan îi schimbã numele în Mihai Eminescu, adoptat ºi de poet ºi, mai târziu, ºi de alþi membri ai familiei sale. În acelaºi an îi mai apar în „Familia” alte cinci poezii.

Din 1866 pânã în 1869, pribegeºte pe traseul Cernãuþi – Blaj – Sibiu – Giurgiu – Bucureºti. De fapt, sunt ani de cunoaºtere prin contact direct a poporului, a limbii, a obiceiurilor ºi a realitãþilor româneºti. A intenþionat sã-ºi continue studiile, dar nu-ºi realizeazã proiectul. Ajunge sufleor ºi copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiale, apoi secretar în formaþia lui Mihai Pascaly ºi, la recomandarea acestuia, sufleor ºi copist la Teatrul Naþional, unde îl cunoaºte pe I. L. Caragiale. Continuã sã publice în Familia; scrie poezii, drame (Mira), fragmente de roman (Geniu pustiu), rãmase în manuscris; face traduceri din germanã (Arta reprezentãrii dramatice, de H. Th. Rötscher).

Între 1869 ºi 1872 este student la Viena. Urmeazã ca „auditor extraordinar” Facultatea de Filozofie ºi Drept (dar audiazã ºi cursuri de la alte facultãþi). Activeazã în rândul societãþii studenþeºti (printre altele, participã la pregãtirea unei serbãri ºi a unui Congres studenþesc la Putna, cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la zidirea mãnãstirii de cãtre ªtefan cel Mare), se împrieteneºte cu Ioan Slavici; o cunoaºte, la Viena, pe Veronica Micle; inițiază colaborarea la Convorbiri literare; debuteazã ca publicist în ziarul Albina, din Pesta. Apar primele semne ale bolii.

Între 1872 ºi 1874 e student „ordinar” la Berlin; Junimea îi acordã o bursã cu condiþia sã-ºi ia doctoratul în filozofie. Urmeazã cu regularitate douã semestre, dar nu se prezintã la examene.

Se reîntoarce în þarã, trãind la Iaºi între 1874-1877. E director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor ºcolar pentru judeþele Iaºi ºi Vaslui, redactor la ziarul Curierul de Iaºi. Continuã sã publice în Convorbiri literare. Devine bun prieten cu Ion Creangã, pe care-l determinã sã scrie ºi-l introduce la Junimea. Situaþia lui materialã e nesigurã; are necazuri în familie (îi muriserã mai mulþi fraþi, îi moare ºi mama). E îndrãgostit de Veronica Micle.

În 1877 se mutã la Bucureºti, unde pânã în 1883 este redactor, apoi redactor-ºef (în 1880) la ziarul Timpul. Desfãºoarã o activitate publicisticã excepþionalã, care-i ruineazã însã sãnãtatea. Acum scrie marile lui poeme (seria Scrisorile, Luceafãrul, etc.).

În iunie 1883, surmenat, poetul se îmbolnãveºte grav, fiind internat la spitalul doctorului ªuþu, apoi la un institut de lângã Viena. În decembrie îi apare volumul Poezii, cu o prefaþã ºi cu texte selectate de Titu Maiorescu (e singurul volum tipãrit în timpul vieþii lui Eminescu).

Anii dintre 1883 ºi 1889 sunt ani de boalã, cu reveniri ºi recãderi din ce în ce mai dese. Practic, nu scrie nimic sau teribil de puþin. Mihai Eminescu se stinge din viaþã la 15 iunie 1889 (ora 3) în casa de sãnãtate a doctorului ªuþu. Este înmormântat la Bucureºti, în cimitirul Bellu; sicriul e dus pe umeri de elevi de la ªcoala normalã de institutori din Bucureºti.

În Viaþa lui Mihai Eminescu (1932), G. Cãlinescu a scris aceste emoþionante cuvinte despre moartea poetului: „Astfel se stinse în al optulea lustru de viaþã cel mai mare poet, pe care l-a ivit ºi-l va ivi vreodatã, poate, pãmântul românesc. Ape vor seca în albie ºi peste locul îngropãrii sale va rãsãri pãdure sau cetate, ºi câte o stea va veºteji pe cer în depãrtãri, pânã îndată ce acest pãmânt sã-ºi strângã toate sevele ºi sã le ridice în þeava subþire a altui crin de tãria parfumurilor sale”.
_________________
Odata cu binele s-a nascut si raul, odata cu lumina s-a ivit intunericul.
Fericirea depinde de noi.Aristotel
[url]http://www.dogred.piczo.com[/url]
Mihai Eminescu Mihai Eminescu

Dog Red · Trimis: 15/01/2007 14:57 Titlul subiectului: Cronologie

Cronologie

1850, 15 ianuarie Se naste la Botosani Mihai, al saptelea din unsprezece copii zamisliti de Gheorghe si Raluca Eminovici. Botezat la Biserica Uspenia, aflata aproximativ de casa natala, din centrul urbei. Azi disparuta, casa facea parte din zestrea mamei. Tatal Gheorghies avea rangul de caminar si muncise ca vechil pe mosia din Dumbraveni (spre Suceava).
1850-1856 Mihai îsi petrece copilaria la Botosani si, desigur, calatoreste în trasura parintilor la mosia Durnesti, spre Prut, luata în arenda, la Agafton, Bucecea, Catamaresti, Cucorani etc.
1856-1858 Copilarie de farmec la Ipotesti, alaturi de droaia de plozi. Familia Eminovici, care cumparase mosia cu 4000 de galbeni, darâma casa batrâneasca si ridica un conac nou. Mihaita era înconjurat prin, "natala mea vâlcioara" de patru frati: Serban, Niculae, Iorgu si Ilie (acesta era prietenul de nazdravanii). Surorile Ruxandra si Maria au murit de copile. Dar, "dulcea mama" mai naste patru prunci, dupa Mihai: Aglae, Harieta, Matei si Vasile, ultimul încetând din viata la vârsta frageda.
1858-1860 Dupa ce învatase doua clase acasa, severul caminar Gheorghies îl duce peste hotar, în Bucovina stapânita atunci de Imperiul austro-ungar, la Cernauti. În pasaport, tatal declara ca Mihai de 8 ani are "parul negru, ochii negri, nasul potrivit, fata smolita". Clasele a III-a si a IV-a le urmeaza la Scoala primara greco-orientala numita "National-Hauptschule". Locuieste la Aron Pumnul (profesor si revolutionar pasoptist ardelean), prieten cu tatal sau. Ceilalti frati sunt la gimnaziu. Mihai învata binisor, dar programul militaresc si dorul de casa îl determina sa fuga singur, pe jos, pâna la Ipotesti. Biciul usturator al caminarului îl obliga sa revina în capitala Bucovinei.
1860, în septembrie Tatal îsi duce iarasi baietii, prin vama Mihaileni, la Cernauti. Mihai e înscris la "K.K. ober-Gymnasium"
1860-1863 Frecventeaza gimnaziul. Rezultate bune în prima clasa ("excelent" la româna, "foarte bine" la istorie), dar în clasa a II-a merge ca racul si, neglijând matematica si latina, ramâne repetent. Fuge iarasi la Ipotesti, peste granita, mai simte o data biciul tatalui, care-l duce legat la Cernauti. Repeta clasa a II-a gimnaziala, dar dupa Pasti (1863) nu mai e înscris în cataloage.
1864 Atras de teatru, însoteste trupa Fanny Tardini-Vladicescu care soseste la Hotel Moldova din Cernauti. Este angajat ca sufleur si pleaca in turneu cu trupa la Brasov. Era fascinat de frumusetea actritei Fanny Tardini. Toamna e copist în administratia judetului Botosani, pâna în martie 1865.
1865-1866 Mihai mai are o sansa: sa-si continue la Cernauti studiile liceale în particular. Are grija de biblioteca lui Aron Pumnul. Dar în ianuarie, când numara 16 ani, e zguduit de moartea, tocmai lânga el, a profesorului. Plânge în hohote, fiindca se stie, spiritual vorbind, fiul adoptiv al ardeleanului. Seara, îi citeste colegului Stefanelii poema La moartea lui Aron Pumnul, compusa în acea zi. E întâia creatie, publicata în brosura omagiala Lacramioarele învataceilor gimnazisti din Cernauti la moartea preaiubitului lor profesor Aron Pumnul, tiparita cu aceasta ocazie. Semna: M. Eminoviciu, privatist.
La Ipotesti, adolescentul Mihai e coplesit de prima iubire. Se zice ca o chema Casandra Elena si era fiica lui Gheorghe Alupului. Arata ca floarea alba de cires. Se plimba prin lunci, prin codru, pâna la lacul fermecat. Ea e mai mare decât junele amorezat. Mai apoi, fiind departe, Mihai afla ca fata de 19 ani a fost luata de zburatorul, rapusa de dropica (hidropizie) si e înmormântata în tintirim. Trist, o evoca în: De-as avea, Din strainatate, Mortua est (intitulata la început Elena), Aveam o muza ori Floare albastra.
Trimite poezia De-as avea revistei Familia, condusa de Iosif Vulcan, care o publica grabnic (martie 1866), schimbându-i numele din Eminovici în Eminescu. Calatoreste mai mult pe jos la Blaj ("mica Roma", despre care-i vorbise Pumnul). Cu ghetele rupte si o traista în spinare (cu niste carti si caiete în care adunase folclor), Mihai coboara de pe dealul Hula în "vatra românismului" - Blaj, încearca sa-si dea examenele, dar nu le ia, neavând conditii de învatatura. Fara parale, doarme într-un pod de fân, îmbuca din piata prune cu pâine neagra si se scalda în Târnava (fiind un bun înotator). Citeste cu nesat cartile de la gimnaziu, scrie versuri prin parcuri. Banii de la Ipotesti nu-i vin la timp si pleaca la Sibiu, în cautarea fratelui sau Neculai, dar acesta plecase la Timisoara. La vremea strugurilor, este în mizerie, cu picioarele goale. Un teolog îi da niste ghete. Pasaportul fiind expirat, este ajutat de Popa Bratu din Rasinari (bunicul dinspre mama al poetului O. Goga) sa treaca clandestin granita austro-ungara spre tara sa, România, furisându-se prin munti. Strabate Oltenia si Muntenia, atras de Bucuresti.
1867-1869 Îl aflam la Giurgiu - hamal în port. Devine sufleur în trupa ambulanta a lui Iorgu Caragiale si, apoi, îl cunoaste pe nepotul acestuia, Ion Luca Caragiale. Împreuna cu trupa teatrala a lui Mihai Pascaly face un turneu la Lugoj, Sibiu, Arad, Oravita, Buzias. Se angajeaza, cu susținerea acestuia, ca "sufleur II si copist" la Teatrul National din Bucuresti. Întreprinde un nou turneu, cu trupa Pascaly, la Galati, Iasi, Cernauti si Botosani, unde e retinut de tatal sau Gheorghies si trimis, toamna, la studii în strainatate. În septembrie, purcede cu fratele cel mare Serban la Praga, încercând sa se înscrie la Universitatea Carolina. Îsi face o fotografie, în atelierul pictorului-fotograf Jan Tomas, însa pleaca din acest oras. La 2 oct. îl aflam la Viena.
1869-1872 În capitala Imperiului Habsburgic figureaza ca student la Universitate. Neavând diploma de bacalaureat, e înscris ca "audient extraordinar" si nu ca "student ordinar", ca de pildă ceilalti. Urmeaza cursuri de filosofie, drept, economie politica, limbi romanice, anatomie etc. Scrie mult.
1870 Colaboreaza la revista Convorbiri literare din Iasi cu poezia Venere si Madona. Vara, I. Negruzzi îl gaseste la Viena, invitându-l sa se stabileasca în Iasi. O cunoaste la Viena (martie 1872) pe frumoasa doamna Veronica Micle, venita la un tratament.
1871, 15 august Participa la sarbatorirea a 400 de ani de la sfintirea mânastirii Putna, fiind unul dintre organizatori.
1872-1874 Paraseste Viena si vine, prin Botosani, la Iasi. La 1 septembrie citeste la sedinta Junimii poezia Egipetul si nuvela Sarmanul Dionis. Impresionati, membrii societatii decid sa-i acorde o importanta suma de bani pentru continuarea studiilor la Berlin. Titu Maiorescu îl voia "doctor în filozofie" si urmas al sau la catedra din Iasi. Se înscrie la Universitatea Humboldt din Berlin si frecventeaza iarasi cursuri diverse. Maiorescu îi trimite 100 de galbeni, ca sa-si ia doctoratul, însa Eminescu paraseste brusc Berlinul, renuntând la examene. Calatoreste cu trenul tocmai la Marea Baltica, la Königsberg, orasul marelui filozof Kant, cautând documente din istoria românilor. În plina vara 1874, descinde la Iasi, fara titlul de doctor în filozofie. Supararea lui Maiorescu va trece repede. Îi ofera postul de director al Bibliotecii Centrale, depunând juramântul în fata rectorului Stefan Micle, sotul Veronicai. Este poftit în salonasul literar al V. Micle, din casa rectorului. Preda germana la Institutul Academic.
1875 Numit de Maiorescu revizor scolar pentru judetele Iasi si Vaslui, viziteaza numeroase scoli si face rapoarte detaliate. Se împrieteneste cu Ion Creanga. Dragostea pentru Veronica se amplifica.
1876, 15 august Moare "dulcea mama" Raluca, înmormântând-o la Ipotesti. Revenit la Iasi e, pâna în 1877, redactor la Curierul de Iasi (100 de lei lunar).
1876 Paraseste redactia, în urma unui conflict cu cei de la "foaia vitelor de pripas". Totodata, pleaca din Iasi, unde statuse 4 ani si crease perlele din ciclul veronian: Fat-Frumos din tei, Calin, Lacul, Dorinta, Peste vârfuri s.a.
1877-1883 Redactor al ziarului conservator Timpul. Munca epuizanta la articole si poezii, viata intima dezordonata, firea de boem - toate contribuie la darâmarea sa psihica. Se declanseaza boala, are dureri de cap.
1875-1883 Momentul capodoperelor: Luceafarul, Scrisorile (5 la numar), Doina s.a.
1883 Vara, acasa la Maiorescu, Eminescu îi declara ca vrea sa învete albaneza si sa se calugareasca. Altadata, se duce la cafeneaua "Capsa", scoate revolverul si racneste ca regele trebuie împuscat, pentru ca-i tine pe liberali în brate. Apoi se baricadeaza într-o baie publica, opt ore, lasând apa sa se reverse peste tot. Gardienii sparg usa si-i pun camasa de forta. Ajunge la casa de sanatate a dr. Sutu si Bucurestiul afla ca "D-l Eminescu a înnebunit". Are 33 de ani si, pâna la moarte, va trai într-o agonie prelunga, prin spitale si ospicii, fara a mai putea scrie ceva important. Vietuieste din mila publica, apoi din mica pensie viagera (250 lei lunar).
La 2 XI 1883 soseste la Viena, însotit de prietenul Chibici-Râvneanu, fiind internat la Sanatoriul Ober-Döbling. Apare prima editie a poeziilor lui Eminescu, îngrijita de Maiorescu.
1884-1885 Locuieste la Iasi. Calatoreste în Italia (cu Chibici). Apoi face bai la Liman, lânga Odesa.
1886 Este înternat la ospiciul de la mânastirea Neamt, unde îl viziteaza Creanga.
1886-1888 Locuieste la Botosani, îngrijit de sora sa paralitica Harieta. În vara lui 1887, e dus la bai, la Hall, aproape de Insbruck.
1888, aprilie Pleaca de la Botosani la Bucuresti, unde V. Micle îl ia pentru îngrijiri medicale.
1889, februarie Internat din nou la Sanatoriul dr. Sutu. Pietrele i se par diamante, frunzele bani. Se crede voievodul Matei Basarab.
1889, 15 iunie Pacientul Petrea Poenarul îl loveste în cap cu o piatra trasa din prastie. Dar moartea e consecinta unei endocardite vechi. Creierul sau cântareste 1495 de grame, aproape cât al poetului german Schiller. Este înmormântat la Bellu, cu onoruri nationale.
_________________
Odata cu binele s-a nascut si raul, odata cu lumina s-a ivit intunericul.
Fericirea depinde de noi.Aristotel
[url]http://www.dogred.piczo.com[/url]
Mihai Eminescu Mihai Eminescu

rockerista · Junior Data inscrierii: 05/Ian/2007 Mesaje: 25

Motto : “Ei cer sa cant …durerea mea adanca s-o lustruiesc in rime si-n cadente
dulci ca lumina lunii primavara “ Mihai Eminescu

Geniu pustiu

Intr-un sat saracacios
S-a nascut un Fat Elegant ,
In comuna Ipotesti
S-a aratat celor ceresti
Mihai Eminescu

Fosta codru bun prieten
La nevoi si la durere
Dorul dandu-l la o parte
Cu o frunza , cu o floare ,
Dulce alinare

Tu esti ingerul sihastru
Ce veghezi asupra mea
Si apari pe cer , un astru
Ignorand omenirea ce- a rea
Draga stea

Dragostea nemarginita pentru Veronica
Te-a purtat peste inalte culmi
Dar usor , in vazduh , s-a stins……….

Dragostea pierduta-n zori
Acum o cauti printer nori ,
Dar urma i-o pierzi
Si niciodata nu o mai revezi.

Cerurile se deschid in a-noptii feerie
Soli de ingeri se coboara
Sa i-a viata lui amara
Sa urce la cer o stea.

Animale , gaze , pasari
Toate stau langa sicriu
Si-l privesc cu-a lor tristete
Iarasi bolta cerne flori ,
Codrul plange in surdina
Canta-n cer numai viori ,
Pentru tine , EMINESCU.

Dog Red · Trimis: 15/01/2007 22:20 Titlul subiectului:

ODA
(în metru antic)

Nu credeam sa-nvat a muri vrodata;
Pururi tânar, înfasurat în manta-mi,
Ochii mei naltam visatori la steaua
Singuratatii.

Când deodata tu rasarisi în calea-mi,
Suferinta tu, dureros de dulce...
Pân-în fund baui voluptatea mortii
Neînduratoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele marii.

De-al meu propriu vis, mistuit ma vaet,
Pe-al meu propriu rug ma topesc în flacari...
Pot sa mai renviu luminos din el ca
Pasarea Phoenix?

Piara-mi ochii turburatori din cale,
Vino iar în sân, nepasare trista;
Ca sa pot muri linistit, pe mine
Mie reda-ma!

(1883, decembrie)
_________________
Odata cu binele s-a nascut si raul, odata cu lumina s-a ivit intunericul.
Fericirea depinde de noi.Aristotel
[url]http://www.dogred.piczo.com[/url]
Mihai Eminescu Mihai Eminescu